Renumitul arheolog și expert în științele oculte, Dr. Indiana Jones este angajat de către Guvernul SUA să găsească legendara Arcă a Legământului care se presupune că mai păstrează ascunse tabelele cu cele 10 Porunci. Din nefericire, agenți ai Gestapo-ului, temuta poliție secretă...
Walter Mitty, un gestionar de negative de fotografii timid, visează mereu la o viață mai puțin plictisitoare, însă o aventură adevărată îi arată că nu-i ușor să fii erou.
Inspirat de evenimentele incredibile din jurul unei încercări periculoase de a ajunge la vârful celui mai înalt munte al lumii, "Everest" documentează călătoria inspiraţională a două expediții diferite, provocate dincolo de limitele lor, de una dintre cele mai feroce furtuni de zăpadă...
În timpul războiului, un prizonier evadează și ajunge în Tibet, unde îl întâlnește pe Dalai Lama, iar prietenia cu acesta îi schimbă complet viziunea asupra vieții.
Într-o circumstanță tristă, miliardarul alb Edward Cole și mecanicul auto afro-american Carter Chambers se întâlnesc. Ambii au cancer și se află în aceeași cameră într-un spital. Când se dovedește că atât Cole cât și Chambers mai au de trăit doar câteva luni conform...
Cercetători celebri din întreaga lume dispar misterios, iar reporterul Cronicii Polly Perkins (Gwyneth Paltrow) și aviatorul priceput Sky Captain (Jude Law) investighează. Riscându-și viața, călătoresc în locuri exotice, dar acest duo îl poate opri pe dr. Totenkopf, personajul malefic...
O aventură animată pentru toate vârstele, Smallfoot întoarce legenda „Bigfoot” cu susul în jos atunci când un tânăr yeti descoperă ceva ce credea că nu există: un om. Deși nu a întâlnit niciodată unul, strălucitul Migo este hotărât să le arate semenilor săi existența...
Ghang-gheng, străvechea competiție în care cei mai periculoși luptători din întreaga lume folosesc cele mai spectaculoase abilități de arte marțiale pentru a câștiga dragonul de aur. Dar numai abilitățile de luptă nu vor fi suficiente pentru ca Chris să triumfe în fața unor inamici...
Vacanța la Paris este dată peste cap atunci când Scooby-Doo și Shaggy pierd din greșeală avionul și ajung într-o expediție de sky-diving care-i duce departe de ceilalți membri ai echipei, tocmai în emisfera opusă. Ceea ce s-a vrut să fie o vacanță de vis în Orașul Luminilor se...
În domeniul escaladării, traseul Shark’s Fin spre vârful central al muntelui Meru reprezintă fără îndoială provocarea supremă pentru orice alpinist. Această rută mortală a fost, în ultimii 30 de ani, scenă a numeroase tentative eșuate. Când Conrad Anker, Jimmy Chin și Renan...